Necunoscuta

Necunoscuta

E o după-amiază rece, de toamnă târzie. Nu prea îmi arde să ies din casă, dar trebuie. După ce m-am întors din armată, m-a căutat o fostă prietenă din liceu. Am fost surprins, dar surpriza mi-a trecut repede – știa unde lucrez și avea nevoie de ajutor la un proiect pentru o post-liceală. Așa că am de recuperat niște instrumente de proiectare pe care le folosesc la servici: o trusă Rotring, niște șabloane, un florar.

Ne-am dat întâlnire la Universitate.

E înnorat și bate un vânt tăios. Am cumpărat un platou cu fursecuri pentru o ocazie din seara asta și îl țin cu ambele mâini, să nu mi-l fure vântul. Zgribulit și fără chef, mă gândesc doar cum să ajung mai repede acasă, la căldură.

Într-un târziu foarte târziu, apare și fata, dar nu e singură. Alături de ea mai e o fată. E o fostă colegă de clasă de-a ei, cu care nu am schimbat nici măcar un “bună ziua” în patru ani de liceu, știu doar că erau prietene de-atunci.

Aproape s-a întunecat. Ne salutăm, iau înapoi trusa de proiectare și ascult puțin nerăbdător mulțumirile obișnuite. Pe unde să bag tot ce am recuperat? Nu am nici o plasă la mine, iar platoul cu fursecuri mă încurcă și mai rău! Și, în timp ce îmi inventariez buzunarele pardesiului, ridic fugar privirea spre cealaltă fată, necunoscuta. Zâmbește, dar e un zâmbet cum n-am mai văzut niciodată – cu buzele, cu ochii, cu părul, cu tot corpul – doar n-o să izbucnească în râs aici în plină stradă, pe frigul ăsta, ce-o fi așa de amuzant?
Arată bine, cum de n-am văzut-o patru ani?…

Las iar privirea spre trusa Rotring și în clipa următoare necunoscuta chiar izbucnește în râs! Ridic ochii spre ea și nu-mi vine să cred – un râs geamăn cu zâmbetul, din absolut toată ființa! Râsul ei pătrunde în mine înlocuind frigul și graba cu o căldură care mă găsește complet nepregătit.
Nu mai bate vântul?
A ieșit soarele în prag de noapte?
De ce am cumpărat fursecurile astea?
Cum o cheamă?!

Scot un “nu vreți să coborâm în pasaj la un caffé frappé?” – ce naiba am, frappé pe frigul ăsta, care frig?… Prima care spune da e necunoscuta, îmi întinde mâna și adaugă simplu: “Valeria. Mai bine Vali!” și râde iar. Când ne atingem realizez de unde vine căldura, de ce s-a risipit frigul, cum au dispărut norii și mă topesc de parcă aș fi bucățica de unt din tigaia pentru făcut clătite.

Ceva sau cineva îmi spune “ai grijă că ai luat-o razna”, dar îi închid repede gura în timp ce coborâm spre cafenea. Avertismentul rămâne totuși undeva în mintea mea și încep să fiu nesigur: ce naiba fac, fosta colegă e o relație încheiată, iar cealaltă e totuși… necunoscuta! Despre ce voi vorbi cu ele?

Ne așezăm, am uitat complet pentru ce cumpărasem inițial fursecurile și desfac platoul, fursecurile sunt bune la cafea. Și cred că tocmai am trântit o banalitate, sau a fost ceva amuzant? Zâmbetul necunoscutei se transformă iar în râs, un râs venit dintr-o veselie autentică! Chiar sunt spiritual?…

Mă relaxez ca prin farmec, nu-mi mai pasă nici măcar că am mâncat eu majoritatea fursecurilor. Cum să le număr, când nu-mi pot dezlipi ochii de la “necunoscută”? Am impresia ciudată că o cunosc de o viață, că suntem absolut singuri. O văd uneori pe cealaltă fată, din când în când aud pașii trecătorilor, dar ca în vis.

Pentru mine nu mai există decât ochii și zâmbetul necunoscutei din fața mea și realizez că întâlnirea asta nu are cum să se termine azi, nu se poate termina azi, e de neconceput să se termine azi!

Mai vreau!
Dacă se poate și mâine, și poimâine – toată viața!

Categorii: Diverse

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.