Cunoașterea și puterea

Cunoașterea și puterea

Cunoașterea este o obsesie. Ea este asociată cu ideea de putere, iar dorința de putere este cea mai veche dorință a omului, indiferent din ce unghi privim problema.

În sine, cunoașterea nu este un intrus. În mintea omenească, ea se află la ea acasă și este ceva bun. Problemele apar atunci când spunem “pentru că”.

Ca oameni, suntem limitați în acest moment al dezvoltării noastre spirituale de propria percepție asupra timpului. Deci este dificil să înțelegem că echilibrul atemporal în care se află Universul barează calea la o cunoaștere distructivă prin urmări. În perioade scurte de timp se creează asemenea dezechilibre, dar atemporal ele sunt anulate, nivelate. Cine poate spune câte civilizații s-au stins sub povara propriilor descoperiri, înaintea noastră?

De foarte multe ori suntem uimiți de intuiția copiilor sau de abilitățile intelectuale care se manifestă în cazul unor “handicapuri” ale adulților. Trecem însă fără prea multe întrebări peste această uimire, fără să bănuim că prezența calităților inexplicabile pentru noi înseamnă prezența adevărului, cheia tuturor dorințelor și frustrărilor noastre: înțelepciunea de a ști ce trebuie și atunci când trebuie, când e bine, necesar, sau măcar nu e dăunător.

Ce limitează capacitatea noastră de înțelegere, de unde acele 10 procente de utilizare a creierului? Răspunsul e simplu: acest handicap al nostru este urmarea înțelepciunii Divinități. Divinitatea ține cont de motivațiile care stau la baza dorinței noastre de cunoaștere. Ea evaluează pregătirea spirituală și ne oferă cunoașterea care este în armonie cu această pregătire.

Divinitatea nu e egoistă, rea, obtuză: pur și simplu ne protejează.

Acum vorbesc cu tine, cititorule care te-ai enervat, și te întreb: ce ai face dacă ai avea puteri ieșite din comun? Nu spun nelimitate, spun doar ieșite din comun. Deci, ce ai face cu ele?… Ai eradica foamea mondială? Ai face să dispară toate bolile, toată suferința? Zici “da”? Și de unde știi că nu acesta este cursul firesc al existenței noastre în acest moment?…

Fac parte din generația în care serviciul militar era obligatoriu. Nu sunt mândru de asta dar, cititorule nervos, îmi aduc aminte de un lucru important: înainte de a învăța să trag cu arma, am învățat să o demontez și să o montez la loc. Scopul era acela de a o curăța!

Tu când ți-ai demontat și curățat mintea și sufletul ultima dată?…

Cunoașterea nu este o treaptă, ci totul. De ce dorim controlul absolut, ce vom face cu el? De ce luăm totul personal?
Ieșim afară, iar afară plouă și luăm chestia asta personal: “bine, plouă peste iarbă, peste copaci, dar eu am cap, iar capul meu e buricul Universului. Pe el de ce plouă?!”

De-aia!…

Nu te mai întreba de ce plouă, doar bucură-te! Asta dacă vrei să trăiești fericit.

Categorii: Gânduri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.