În absență

În absență

Bună! Din nou.

Vreau să știi ceva important: nu mai sunt sigur că amintirile mele sunt ceea ce se pretind, mă întreb uneori dacă nu sunt decât simple plăsmuiri ale minții mele. Nu ești lângă mine să aperi aceste amintiri, deci “procesul se judecă în absență”.

Vorbind de absență, nu știu dacă ți-am spus că prima mea zi de liceu a început cu o răzvrătire. Directorul nostru mi-a făcut onoarea de a mă întoarce personal de la ușa școlii, trimițându-mă să mă tund, drept care am plecat și în acea zi nu m-am mai întors.

Îți aduci aminte de director? Mai știi cum ieșea în pragul ușii când era gălăgie mare afară, în careu? Bătea cu cheile în geamul ușii și striga:

– Măăă! Da’… unde vă treziți voi aici?! Pe hi-po-drom?!!

Da, parcă eram niște mînji neastâmpărați. Atunci eram contrariat, acum înțeleg câtă afecțiune era în cuvintele acelea.

Aceea a fost prima mea absență de la ore, în liceu.

Mă întorc la noi, la amintirile mele.

Da, am ajuns să mă întreb dacă s-au întâmplat lucruri, sau e doar dorința mea ca ele să se fi întâmplat. Există probe materiale concrete în apărarea acestor amintiri. Dar, pe de altă parte, “procesul” se judecă în mine și nu sunt deloc sigur pe imparțialitatea “juraților”. Sunt urme clare lăsate de fericire, ca și urmări ale greșelilor. Dar nu știu dacă pot fi imparțial.

Motanul nostru se uită la mine și-mi dă mereu dreptate. Deci nici el nu poate judeca în absență.

Există și o apărare neașteptată a acestor amintiri: câteva vise, două sau trei. Nu sunt simple vise, ele nu vorbesc doar prin imagini neclare, ci prin toate atributele realității: contururi limpezi închizând culori vii, sunete clare, frig, căldură, atingeri, mirosul vieții noastre.

Am avut de câteva ori îndoieli și în prezența ta, dar apărarea ta a fost genială: un zâmbet tăcut. Acel zâmbet nu pleda pentru nimic, făcea mult mai mult: transforma pe loc acuzarea în apărare. Și cine poate apăra mai bine decât cel care acuză?

Cred că voi amâna judecarea amintirilor pe un termen nedefinit. Nu pot da un verdict în absență. Și îți voi trimite “citații” tot restul vieții mele.

Categorii: Gânduri

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.