Indiferența

Opusul iubirii nu este ura, ci indiferența.

Indiferența este ucigașul perfect, tăcut, discret. Deși nu este un sentiment ci o stare, ea se pierde ușor printre sentimente, dând iluzia că poți face ceva pentru a o învinge.

Emoțiile negative ca furia sau ura sunt totuși emoții. Mai mult, ele sunt întotdeauna semne ale unei implicări emoționale, sunt observabile, tangibile. Lupta cu ele se poate sfârși uneori cu o victorie. Dar cu indiferența nu te poți lupta. Ea este vid, neant, este negarea oricărei implicări emoționale. Tot ceea ce intră în contact cu ea dispare fără urmă, fără șanse.

Oamenii au o dorință firească de iubire, de a fi iubiți. Dacă ei nu simt nimic, indiferența lor atrage și înghite toate sentimentele din jur. În Universul sufletului, ea este asemenea unei găuri negre din Universul material.

Nu poți percepe nimic atunci când ești indiferent. Când ești indiferent, iubirea e ceva bizar, iar ura devine și ea impersonală, pierzându-și orice semnificație.
Fiecare zi petrecută în absența sentimentelor îți dă iluzia unei anumite puteri, pentru că poți confunda ușor acest vid cu stăpânirea de sine. Ai impresia că ești în sfârșit propriul tău stăpân, că deții controlul. În realitate, doar mori. Mori sufletește, câte puțin în fiecare clipă, iar procesul este ireversibil.

Joaca de a fi “puternic” nu este joacă, ci inconștiență. Iar mândria de a fi “ca o stâncă” te transformă într-o stâncă. Rece, dură, lipsită de viață.

Iubește, urăște, fă ceva! Ești ceea ce faci și faci ceea ce simți. Dacă acum urăști, nu ai motive de bucurie. Dar poți spera să ajungi să iubești.

Iubirea și ura se aleargă una pe alta, dar amândouă se tem de indiferență.

Categorii: Gânduri

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.