Mi-ai făcut-o, tovarășa profesoară!

Mi-ai făcut-o, tovarășa profesoară!

Ce ciudat, au trecut luni bune de la majorat, dar tot 63 kg am, matricola de pe haină e aceeași, iar autobuzul vine tot după ce plec eu din stație!
Mare scofală, majoratul ăsta…
Mai am câteva luni de liceu. E toamnă, iar castanii de pe aleea de la intrare nu mă respectă nici acum. Ridic servieta deasupra capului să mă apăr de castanele care cad și continui spre monotonia primei zi de școală…

Totul a fost cum credeam că va fi. Minus a treia oră, cea de franceză: a venit o profesoară nouă.

Hm… E foarte tânără, prea tânără, nu are nici 30! Fizic, arată impecabil. Iar ochii… Ei bine, cu ochii e o problemă: am văzut rar genul ăsta de culoare nelămurită, cameleon – albaștrii când bluza e albastră, verzi când are o eșarfă verde, negrii când se enervează. Și tipa din fața mea tocmai cu astfel de ochi se prezintă la ore?!

De câte ori întră în clasă, mă uit la bluză sau taior, apoi la ochii ei. Sunt intrigat, chiar îmi place! Ochii își schimbă spectaculos culoarea, cultură cât cuprinde, în rest de toate și de calitate!

Sesizează faptul că o fixez și începe să-mi evite privirea, circumspectă; încă nu-și cunoaște elevii. Atunci mă prefac preocupat de ce văd pe geam, știu că asta-i atrage și atenția și privirea.
Mă uit din nou și rapid în ochii ei, joacă de liceu, dar nu cu colegele… Și recepționez un răspuns pe care nu-l analizez prea mult, e un răspuns – ce contează care e el?

Vorbesc franceza aproape la perfecție. Vocabularul e imens, alcătuit din cărți serioase scrise în limba lui Voltaire. La care se adaugă “Le Monde”, singurul editorial într-o limbă străină de la chioșcuri, filme cât se poate, ceva cărți de expresii uzuale și un prieten bun la liceul de limbă franceză de pe Drumul Sării.

Sunt liniștit, sigur pe mine; tipa asta are chef de joacă? Anul trece și cu joacă, și fără. Mai bine cu, decât fără!

Următoarea zi cu oră de franceză, analizez scenarii:

Scenariul unu: chiulesc, franceza e ultima oră. Și pe aleea cu castani dau față în față cu ea, are o pauză între ore: ea vine, eu plec, bună ziua, un zâmbet – bună ziua, nu vreau să știu ce-i va fi zâmbetul când va verifica prezența… Și iuțesc pasul, sperând că uită până la următoarea oră – oricum, pe picior greșit e cam greu să mă prindă.

Scenariul doi: râmân la oră, după am în program o prăjitură și Grădina Botanică împreună cu o colegă. Ce naiba să fac pe străzi 50 de minute, în Ferentari?… Mă usucă ăștia de țigări!

Rămân. Și la oră, și relaxat. Ciudat, azi are bluză albastră, dar ochii devin… negri?! Brusc, mă întreabă în franceză:
– Petcu!! Ce faci?… (zâmbet dulce)
Sunt sigur că va fi invidioasă pe accentul meu, deci răspund la fel, cu plăcere și fără nici un efort:
– Păi… ascult muzică!
– Ce muzică? (același zâmbet dulce)
– Păi… muzica limbii franceze, tovarășa profesoară! Sunt invidios pe accentul Dvs., vreau să aprofundez!

Stă în picioare sprijinită de catedră, iar privirea mea coboară involuntar spre fustă. Culoarea ei e nelămurită ca și cea a ochilor, e ușoară și se oprește puțin înainte de genunchi, terminându-se cu o dantelă. Încerc din răsputeri să nu continui cu ideile astea, dar se pare că nu-mi iese prea bine. Ochii ei se fac negrii precum cărbunele și ceva roșu îi urcă în obraji, dar tace.

Vine iarna, apoi primăvara. Iarna e toată doar culori neutre, primăvara aduce flori albe și roz. Acum sunt nori, unde-i albastrul, unde-i verdele? Ce culoare au ochii ei?

N-am mai aflat. Nici măcar la Bac, unde, după ce vorbesc vreo zece minute în franceză, fluent și la subiect, cu ochii ape-ape, o voce blândă și-un surâs angelic, spune:
– Foarte bine, Petcu! Dar ce știi despre scriitorii… și… și… și… ?
Aici aruncă în luptă toată artileria grea a facultății, nu-i cinstit!
– Ei hai, pentru că totuși ai potențial, primești un cinci…

Din zâmbetul angelic răzbat sclipiri de drăcușor… Comisia schimbă priviri surprinse, în fine, ea e profesoara.

Și-adun: 8 la biologie, 9 la română și 5 la franceză?!
Mai bine mă uitam în ochii moșului de latină!

Mi-ai făcut-o, tovarășa profesoară…

Categorii: Gânduri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.