Am strigat

Ieri m-am dat jos din trenul rece,
L-am părăsit și am plecat
Să văd trei bănci și călătorii
Pe un peron mistificat.

În jur, o viață fistichie,
În straie noi, necunoscută.
Am vrut s-ating o păpădie,
Dar ea a râs în vânt, tăcută.

Am încercat s-ascult cu mâna,
Să văd cu inima din nou,
O rază să ating, doar una,
Sau să aud un slab ecou.

Deci m-am plimbat năuc o vreme,
Am așteptat și am strigat
Clipind un vis din grele gene,
Cu sufletul înfrigurat.

Am vrut să merg cu pas ușor
Prin lumea ce-o știam odată,
Dar am găsit nimic și-un dor
Și vise vechi pe-o rece roată.

Da, fericirea se schimbase
În straie noi, necunoscute.
Pe cele vechi le aruncase
La poarta vremii prefăcute.

Dac-am strigat, eu nu mai strig,
În mine însumi iarăși intru.
Nu mai contează că e frig,
Oricum sunt singur înăuntru.

Categorii: Poezii

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.