Trenul

Trenul

Cu toții suntem un popas,
O gară lângă niște șine
Pe care trenul ce-a trecut
O lasă trenului ce vine,

Și întrebăm fără răspunsuri
Ce tren oprește lângă noi,
Ce călători ne intră-n inimi
Doar ca să plece mai apoi

Ce rost au casa de bilete
Și băncile de lângă șine,
Ce preț să cerem de la viață
Pentru un tren ce nu mai vine,

Cine-o să plece, cine stă
S-aștepte trenul următor,
Ce-i în bagajul celui care
Coboară-n noi cu paș ușor

Și, când natura, printre frunze
Ce-acoperă semnalul verde,
Ne dezvelește scurt misterul
Ce rostul nostru alb îl pierde,

Ne întrebăm: din prețul nostru,
Sau din culoarea de pe dale,
Ce nu a fost fără măsură?
Ce așteptări au fost prea goale?

De ce azi ne-a acoperit verdeața
Atotputernică și clară,
De ce în viața noastră simplă
N-am prins o altă primăvară?

Vedem cum ziduri și ferestre
Dispar ușor, zâmbind modeste.
Ca gara din poveste mea,
Mă-ntreb: când oare vei pleca?

Categorii: Poezii

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.